Hramul Bisericii Buna Vestire din Năvodari a strâns sute de credincioși

Sute de credincioși s-au adunat seara trecută la Biserica Buna Vestire din Năvodari acolo unde s-a celebrat hramul lăcașului religios.  Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. Pe lângă semnificația religioasă, o serie întreagă de obiceiuri și tradiții sunt răspândite în diverse zone din România.

Cu această ocazie, slujba a fost oficiată de Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului alături de care a fost și un sobor de preoți.

La biserică au fost aduse și raclele cu moaștele sfinților Epictet și Astion, dar și ale Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor. Bunavestire este o sărbătoare deosebită a creștinilor ortodocși.

Pe lângă semnificația religioasă, în diverse zone ale României întâlnim o mulțime de obiceiuri și tradiții. Se spune că acum cântă pentru prima dată cucul, cel care vestește lucruri importante în viața omului. Când o persoană îl auzea, trebuia să numere de câte ori cântă pentru a ști câți ani mai are de trăit. Totodată,  se zice că în această zi nu este bine să te cerți cu nimeni, în caz contrar îți va merge rău tot anul. În Bucovina nu se pun ouă de cloșcă de Bunavestire pentru că se consideră că ar putea ieși pui cu două capete și patru picioare. În Maramureș, gospodarii adună lucrurile pe care le consideră de prisos și le dau foc în cadrul unui ritual denumit Noaptea Focurilor. El se întinde până după miezul nopții, iar în unele cazuri chiar până în zori. Pentru că este dezlegare la pește există credința că cei care vor gusta pește se vor simți tot anul ca peștele în apă. Totodată, pescarii nu aruncă mămăligă în apă pentru că există credința că astfel vor muri peștii.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea