”Hoții îți invadează intimitatea”

Conducerea IPJ Constanța a lansat, astăzi, campania de prevenire a furturilor din locuințe ”Hoții îți invadează intimitatea”.

Aceasta are ca scop conştientizarea populației cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe.

Conceptul creativ ai inițiativei din acest an, constă în folosirea prin intermediul unor ochelari, a unei tehnologii de actualitate care expune o experiență cât mai reală. Astfel încât utilizatorul poate să asiste la o secvență de furt dintr-o locuință.

Campania se va desfăşura la nivel naţional în perioada decembrie 2019 – februarie 2020. Grupul țintă al acestei campanii este reprezentat de cei ce locuiesc în imobile tip bloc din mediul urban, cu precădere în zonele unde astfel de fapte au fost sesizate într-un număr mare.

La nivelul judeţului Constanța, furturile din locuinţe au scăzut cu 26% în primele 11 luni ale anului 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: George Dima