Horoscopul saptamanii (19 – 25 martie 2012)

Încep prin a vă spune că ne aşteaptă o săptămână care stă sub semnul …începuturilor. Cum altfel ar putea fi când avem o aşa aglomeraţie de planete în semnul Berbecului! Deja explozivei conjuncţii Mercur-Uranus despre care am tot vorbit li se alătură Soarele, deci intrăm oficial în sezonul de primăvară. Plus că, pe 22 martie, vorbim şi de Lună Nouă în acelaşi semn.  Cum se traduce asta, pe româneşte? Ardoare, pasiune, energie, iniţiativă, impulsivitate chiar, încăpăţânare, vitalitate, optimism, nevoie de afirmare, entuziasm, spirit de competiţie, de aventură şi multă voinţă! În fine, cum nu se poate ca toată lumea să aibă dreptate, se pot isca şi nişte conflicte de interese, care pot fi tranşate într-un mod destul de brutal, însă trebuie să recunoaştem că, dacă nu străluceşte la capitolul diplomaţie, măcar în ceea ce priveşte onestitatea, Berbecului nu i se poate reproşa nimic. Da, devenim mai războinici, dar luptăm cinstit pentru cauze juste – cel puţin aşa le vom defini la momentul respectiv.  Conjuncţia Mercur-Uranus de care am tot vorbit este foarte bună la a găsi justificări dintre cele mai inedite şi originale pentru orice tip de acţiune.

În altă ordine de idei, odată cu intrarea Soarelui în Berbec vorbim şi de o accelerare, chiar o grăbire a lucrurilor. Ni se pare că nu avem timp suficient la dispoziţie şi vom suporta mai greu întârzierile. De fapt, dacă acumulează întârzieri, vom fi tentaţi mai degrabă să renunţăm chiar la nişte proiecte în care am investit destul de mult. Şi aici probabil că zace una dintre problemele cele mai mari pe care le-ar putea ridica intervalul următor, anume că vom arunca pe fereastră, din cauza unor impulsuri de moment, nişte situaţii pentru care am muncit din greu. Săritul la concluzii pripite ar putea fi calificat drept sport olimpic în a doua jumătate a săptămânii următoare! Plus că e suntem tentaţi să lasam deoparte nuantele si pasii firesti intr-un proces simplu. Este mai mult decât necesară cunoasterea situatiilor aparute in viata pentru a nu avea doar o reactie datorata ignorantei.Fie că este vorba despre muncă, bani, dragoste sau orice alt domeniu, cuvântul cheie ar trebui să fie prudenţa în săptămâna ce urmează. În principiu, nu ar trebui să luăm nicio decizie fără a o cântări cu atenţie şi, eventual, a ne consulta cu nişte persoane în a căror experienţă de viaţă şi maturitate avem încredere.

Cele mai încărcate zile din punct de vedere astrologic vor fi cele între 20 şi 23 martie, în jurul echinocţiului de primăvară, când vom simţi o profundă schimbare a echilibrului de energii. În primul rând cei născuţi în zodiile cardinale, adică Berbecii, Racii, Balanţele şi Capricornii vor fi afectaţi de impulsurile astrale. Ele sunt, de altfel, semnele cu iniţiativa şi probabil că se vor simţi mai cu chef de acţiune, dar şi ceva mai combativi.

Ei bine, toate aceste impulsuri de care vorbeam şi care vor fi amplificate de faptul că Luna este în creştere, vor fi temperate pe de o parte de trigonul format pe semnele de pământ, despre care am tot vorbit şi pe de altă parte de întoarcerea lui Mercur în Peşti. Dacă aspectele armonioase sunt cele care ne asigură că, indiferent de cât de impulsiv ne manifestăm, ordinea lumii nu se schimbă în mod dramatic, Mercur în Peşti ar putea complica lucrurile. Mercur in Pesti este simultan in Exil si in Cadere, ceea ce face ca aceasta pozitie sa fie cea mai delicata pentru mintea rationala. Faptul că planeta comunicării este şi în mişcare retrogradă se poate traduce printr-o serie de neînţelegeri, iluzii şi complicaţii dintre cele mai ciudate. Uneori poate aparea o lipsa de incredere in cunostintele acumulate, fapt care conduce la stari de nemultumire interioara sau frustrare. De asemenea, tendinta catre visare ne poate face neatenti, distrati, evazivi sau confuzi.

Nu în cele din urmă, trebuie să amintesc, din nou, despre celelalte două planete retrograde – Saturn şi Marte. Adică, da, ne uităm spre viitor cu ardoare, însă nu trebuie să uităm să ne punem la punct trecutul! Adică să recuperăm cu rabdare a restantele de orice natură pe care avem: in timp ce Marte ne pune la treaba sa desavarsim, finalizam o sumedenie de initiative lasate la jumatate, Saturn opteaza pentru relatii parteneriale serioase, structurate si temeinice.