Halucinanta idee a unui ministru: scumpirea hranei

Ministrul Agriculturii face din nou o declaraţie controversată. Achim Irimescu consideră  că una din soluţiile pentru reducerea risipei de alimente ar fi scumpirea mâncării. Comercianţii şi producătorii au o altă soluţie: mâncarea ar trebui ambalată în cantităţi mai mici, iar produsele care se apropie de expirare să fie donate.

Ministrul este de părere că românii nu apreciază alimentele la adevărata lor valoare, de aceea cumpără prea multă mâncare, apoi o aruncă. De aceea, demnitarul  cosnideră că ar trebui schimbate mentalitățile, în ceea ce privește cumpărarea și consumul de alimente.

“Asa cum se spunea ca singura soluție de a reduce consumul de benzină și de combustibili fosili este să crească prețul, probabil că la asta se va ajunge și pe piața agro-alimentară”

Pe cealaltă parte, oamenii spun că abia reușesc să își cumpere hrana necesară cu puținii bani care îi drămuiesc de la lună la lună.

Potrivit statisticilor, în România, se aruncă an de an 2,5 milioane de tone de mâncare. Asta în condiţiile în care 30% din populaţia ţării trăieşte în sărăcie. Comercianţii şi producătorii nu sunt de acord cu măsura drastică a lui Irimescu și au o altă soluţie pentru a reduce risipa: alimentele ar trebui ambalate în cantităţi mai mici, iar cele care se apropie de expirate să fie donate. Parlamentarii ar putea vota săptămâna viitoare o lege care le permite marilor magazine să doneze alimentele, în loc să fie aruncate la groapa de gunoi.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Narcis Verdes