Haine de piele, paltoane călduroase și încălțăminte de toamnă

Odată cu schimbarea temperaturilor, se impune și o schimbare în garderobă. În aceste condiții constănțenii așteptau cu nerăbdare deschiderea unui nou târg de îmbrăcăminte. Nici de această dată producătorii nu i-au dezamăgit pe clienți. De la haine de piele, paltoane de toamnă, încălțăminte și haine de ocazie, comercianții s-au întrecut în oferte, toate la prețuri acceptabile. Peste 240 de producători şi comercianţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte, din întreaga ţară, participă la ediţia de toamnă a Tinimtex.

Constănțenii au profitat de ofertele comercianților și au luat cu asalt standurile.

Cei care nu au ajuns astăzi la târgul de îmbrăcăminte mai au timp să o facă până la finalul săptămânii în intervalul 10.00 – 19.00, iar duminică, 22 septembrie, între orele 10.00 – 16.00.

Rpeorter: Camer Nita ; Imagine: Victor Nita