Guvernul pregăteşte cea de-a doua rectificare bugetară din 2014

În condiţiile în care nemulţumirile sunt tot mai evidente, iar sindicatele se pregătesc de proteste în stradă, Guvernul face rectificări bugetare menite să inflameze şi mai tare spiritele. Astfel, la a doua rectificare bugetară din acest an, printre ministerele vizate de o diminuare a fondurilor se numără cel al Sănătăţii, Educaţiei, dar şi al Agriculturii. Ministerul
Educaţiei va avea cu 5,5 milioane lei mai puţin decât era prevăzut. Sindicaliştii din învăţâmânt ameninţă cu proteste în cazul în care activitatea cadrelor didactice va avea de suferit de pe urma rectificării.

De asemenea, alocările date Preşedinţiei, Camerei Deputaţilor, Academiei, şi Ministerelor Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului vor fi diminuate. Secretariatul General al Guvernului va avea parte de cea mai drastică diminuare a fondurilor alocate şi va primi cu 1,34 miliarde lei mai puţin decât era prevăzut. Tot de o diminuare mare a fondurilor va avea parte şi Ministerul Agriculturii, al cărui buget va fi redus cu aproximativ un miliard de lei. În altă ordine de iedi, cel mai câştigat minister va fi cel al Muncii care va primi 1,2 miliarde de lei. De asemenea, suplimentări ale fondurilor vor apărea la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Serviciul de Informaţii Externe, SRI-ul şi SPP-ul care vor primi în total aproximativ 460 de milioane de lei.

Redactor: Bogdan Bolojan