Guvernul a adoptat ordonanța grațierii

În ședința de ieri seară, Guvernul Grindeanu a aprobat Ordonanța de Urgență pentru modificarea şi completarea legilor privind amnistia și grațierea.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial, în cursul nopții de marți spre miercuri, la scurt timp după adoptare.

Modificările aduse Codului Penal intră în vigoare în 10 zile, timp în care cei care sunt nemulțumiți pot întreprinde acțiuni legale pentru a împiedica punerea în aplicare a legii.  Dealtfel, încă de marți seară, la scurt timp de la anunțul Executivului, mai multe mii de oameni au ieșit în stradă, în Capitală, dar și în alte mari orașe ale țării, pentru a protesta cu privire la modul în care a fost adoptată Ordonanța de Urgență.

Redactor: Oana Jărloianu