Grupare infracțională destructurată de polițiștii români

27 de inculpați au fost reținuți, iar alți 4 sunt da ți în urmărire. Se pare că aceștia au înșelat peste 60 de persoane prin metoda „POMANA”. Victimele care au căzut în plasa hoților sunt numai bătrâni, care au rămas fără bani în casă după ce au deschis ușa tâlharilor. Mai mult, infractorii apelau și la violență dacă nu reușeau să fure bunurile din locuință. 

Gruparea infracțională este formată din 31 de persoane, toate rude, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani. Aceștia au acționat pe raza a mai multor județe, inclusiv Constanța. În urma unor percheziții, inculpații au fost identificați și reținuți.

Infractorii aveau un plan bine pus la punct. Urmăreau și supravegeau victimele înainte de a acționa. 68 de persoane, majoritatea trecute de 70 de ani, au căzut în plasa lor.

De bună credință, oamenii îi primeau în casă. Însă nu aveau să știe că vor rămâne fără agoniseala lor de-o viață.

La final, bătrânii erau puși să spună o rugăciune de mulțumire împreună cu unul dintre participanți, timp în care celălalt sustrăgea toate bunurile din casă. 4 astfel de cazuri au avut loc și la Constanța. Mai mult, dacă unul dintre vârstnici refuza să colaboreze, hoții apeleau și la violență. Prejudiciul total se ridică la peste 500 de mii de euro.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adiran Florea