Gregorian Bivolaru a fost condamnat de instanţa supremă la 6 ani de închisoare

sentinta BivolaruLa ultimul termen, procurorul de şedinţă a cerut pedepse cu executare orientate spre maximum prevăzut de lege în cazul lui Bivolaru. Acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. Procurorii susţin că, în perioada 2002 – martie 2004, Gregorian Bivolaru, folosindu-se de calitatea declarată de ‘profesor yoga’ şi ‘mentor spiritual’, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire, a recrutat, cu ajutorul învinuitei Dumitru Ionela Cristina, în scopul exploatării sexuale, pe minora Mădălina Dumitru, cursantă yoga, cu care a întreţinut, în mod repetat, acte sexuale şi de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani şi alte foloase. Gregorian Bivolaru mai este acuzat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în luna aprilie 2003, a întreţinut acte sexuale cu minorele Agness Arabella Mureşan şi Ilinca Simionescu, folosindu-se de calitatea de mentor spiritual. La 28 martie 2004, inculpatul a încercat să părăsească în mod ilegal teritoriul României, prin Punctul de Control şi Trecere a Frontierei Nădlac. Gregorian Bivolaru a reuşit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reţinut, pe 4 aprilie 2005, de poliţia suedeză în oraşul Malmo. Ulterior, autorităţile suedeze i-au acordat azil politic.

Redactor: Doina Sirbu