Grădiniță bilingvă la Medgidia

Pregătiri pentru înscrierea la grădiniţe. În această perioadă, părinții trebuie să decidă la care unitate de învățământ își vor duce micuții. De exemplu, în cadrul Grădiniței Bilingve din Medgidia nu există probleme cu locurile. Reprezentanții instituției spun că prichindeii au la dispoziție un spațiu modern și primitor.

Începutul de grădiniță reprezintă pentru micuți primii pași într-un colectiv nou. Prin urmare, părinții, dar și educatorii, joacă un rol principal în procesul de inițiere a copilului. După acest timp, micuții se acomodează și ajung să îndrăgească instituția unde își fac prieteni și învață lucruri frumoase.

O instituţie triumfă prin oamenii care o populează. Panourile de la intrarea în grădiniţă, cu activităţile şi realizările copiilor, sunt în măsură să te facă să-ţi doreşti să fii din nou copil.

Instituția de învățământ a fost reabilitată în urmă cu ceva timp, astfel că micuții beneficiază de condiții moderne, atât în sălile de clasă, cât și în curtea grădiniței, unde au un loc de joacă numai pentru ei.

Așadar, pentru cei care nu au găsit încă grădinița potrivită, Grădinița Bilingvă din Medgidia poate fi o soluție!

Grădiniţa trebuie să fie a doua casă pentru fiecare copil, iar la Grădinița bilingvă această regulă se aplică și este demonstrată de creșterea din ultimii ani a numărului de micuți, cât şi de impresiile favorabile ale părinţilor.

Redactor: Paul Alexe