Gest extrem al unei tinere de numai 18 ani

Șirul tragediilor continuă, în județul Constanța! După ce vineri, un bărbat și-a găsit sfârșitul sub roțile unui tren, ieri, o tânără de numai 18 ani s-a sinucis, aruncându-se de pe podul feroviar de la Cernavodă. O filmare trimisă de fată unei prietene, a alertat familia.

Medicii de la Serviciul de Ambulanță Constanța au fost solicitați, duminică, să intervină, după ce au primit informații potrivit cărora o fată s-a aruncat de pe podul feroviar de la Cernavodă. La fața locului a fost trimisă o ambarcațiune de la Detașamentul Cernavodă.

Înainte de a recurge la acest gest, tânăra a trimis unei prietene un mesaj însoțit de un filmuleț. Amica, îngrijorată, a alertat familia acesteia. Ajuns la fața locului, tatăl tinerei a mărturisit celor prezenți că a găsit rucsacul fetei sale la capul podului, în partea dinspre oraș.

Pompierii ISU şi scafandrii au căutat-o ore în șir, dar fără rezultate. Din cauza întunericului, operaţiunile au fost sistate, acestea reluându- se luni dimineață. Până în acest moment, trupul fetei nu a fost găsit.

Precizăm și faptul că, la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat și-a pierdut viața, în gara de la Cernavodă, după ce a fost lovit de tren. Victima se afla pe prima linie a staţiei de cale ferată când a fost surprinsă de tren şi trasă sub locomotivă. În acet caz, anchetatorii nu ştiu încă dacă este vorba despre o sinucidere sau un accident.

Redactor: Oana Jărloianu