Fumatul interzis în cafenele

Atenței, nu se fumează. Cam așa ar putea fi întâmpinați clienții cafenelor și barurilor începând cu 31 mai 2016. Unii patronii din Constanța au ales să reglementeze încă de acum acest aspect și își invită clienții fumători să își alimenteze viciul în afara localului.

O lege din 2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, spune că „Fumatul este interzis complet în baruri, cluburi, discoteci, cafenele, restaurante şi în alte unităţi de alimentaţie publică“. Această locație din Constanța s-a conformat încă de la deschidere, fumatul fiind interzis în interiorul cafenelei.

Patronii îi înțeleg însă și pe cei care au acest viciu și le pun la dispoziție scrumiere, dar în fața locației.

Unii dintre fumători spun că se conformează măsurilor luate de localurile pe care le frecventează.

De la 31 mai 2016 nu se va mai fuma în taxiuri, la locul de muncă, în transportul public, în parcuri sau în curțile spitalelor și școlilor. De asemenea, patronii de restaurante vor trebui să-și strângă scrumierele de pe mese. Amenda pentru cei care vor încălca legea ajunge la 8 mii de lei.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea