Fumatul, inamicul tinerilor

”Fumatul dăunează grav sănătății!”. Sloganul este arhicunoscut, însă în realitate este puțin luat înseamă de către consumatorii de tutun. Fumatul a devenit un obicei nociv pentru foarte mulți adolescenți.

O demonstrează din plin statisticile actuale din România. Peste 350 de organizaţii non-guvernamentale, medicale, academice, de protejare a drepturilor tinerilor şi copiilor, membre ale „Iniţiativei 2035 – Prima generaţie fără Tutun a României” trag un semnal de alarmă. Acestea solicită Parlamentului şi Guvernului României adoptarea de urgenţă a modificărilor legislative care să îndepărteze orice surse de publicitate şi promovare, directă şi indirectă, pentru produsele din tutun.

„Ultimele anchete epidemiologice au indicat o situaţie gravă în ceea ce priveşte consumul de tutun în rândul copiilor şi adolescenţilor din România: aproape jumătate de milion de copii români cu vârsta între 10 şi 18 ani, reprezentând aproximativ un sfert din totalul copiilor din această categorie de vârstă, au încercat cel puţin o dată în viaţă să fumeze. 14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează actual tutun, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici . 30.690 copii cu vârsta de 15 ani, reprezentând 14% din totalul acestei categorii de vârstă, fumează deja zilnic.”, afirmă semnatarii apelului.

Cele peste 350 de organizații care s-au coalizat cer adoptarea şi altor demersuri menite să combată consumul de tutun în rândul tinerilor. Semnatarii apelului solicită modificarea şi completarea „urgentă” a legislaţiei din domeniul reducerii consumului de tutun în ceea ce priveşte utilizarea produselor din tutun, nicotină sau ţigări electronice în spaţiile publice închise. Alte cerințe se referă la adoptarea de politici fiscale „uniforme” pentru toate produsele din tutun, dar şi direcţionarea taxelor suplimentare aferente în campanii educaţionale la nivel naţional adresate prioritar grupei de vârstă de debut a consumului de tutun, 13-15 ani, precum şi pentru sprijinirea renunţării la fumat.

Redactor: Sondra Sandu