Fularele roșii, opozanții vestelor galbene

Glasul protestelor din Franța schimbă registrul! După unsprezece săptămâni de manifestații violente, vestele galbene și-au găsit adversarii demonstrațiilor stradale. Noua mișcare a purtat fulare roșii și militează pentru apărarea democrației și instituțiilor statului.

”Opriți violența! Franța este o Republică indivizibilă, seculară, democratică și socială” a fost mesajul Fularelor roșii, care au mărșăluit duminică pe străzile Parisului. Protestul lor s-a dorit a fi un manifest îndreptat împotriva violenței care a marcat mitingurile vestelor galbene și un marș al solidarității majorității tăcute ale ultimelor unsprezece săptămâni, menit să apere Republica și instituțiile statului.

Participanții la acest miting nu s-au definit drept nici contestatari ai revendicărilor vestelor galbene și nici adepți ai președintelui Emmanuel Macron. Mulți manifestanți împărtășesc anumite solicitări ale mișcării ”Vestele galbene” și afirmă că protestul nu are nicio culoare politică.

”Am venit pentru a spune stop violențelor verbale sau fizice. Nu eram împotriva ideii originale a vestelor galbene de a protesta un pic.”, a precizat Marie-Line, participantă la marș

”Eu nu vreau să-mi văd ţara ajungând dictatură. Toate extremele sunt pe cale să vorbească în acelaşi interviu şi vedem o ascensiune a extremiştilor peste tot în Europa, cu şefi de stat ca Trump care vor să vadă Europa lichefiindu-se. Înţeleg că există o problemă la sfârşit de lună, dar când trebuie să evoluăm, trebuie să facem ceea ce este necesar pentru a reuşi. Nu putem aştepta cuminţi în fotoliu să cadă ajutoare.”, a menționat Christine, o altă participantă la protest.

Marșul republican al libertăților s-a bucurat de prezența unui număr mai mic de 10.000 de persoane față de cel preconizat de organizatori pe rețeaua de socializare Facebook. Denunțul majorității tăcute a îmbrăcat forma acestui miting în urma unui apel al inginerului aeronautic Laurent Soulié, în vârstă de 51 de ani, din orașul Toulouse. Inițiatorul protestului a lansat ideea acestui marș pe facebook la jumătatea lunii decembrie a anului trecut Grupului ”Stop. Acum, este suficient.” i s-a alăturat colectivul ”Fularele roșii”, înființat la sfârșitul lui noiembrie 2018.

Laurent Soulié este un adept asumat al partidului președintelui Emmanuel Macron, ”La République en Marche”. Aproximativ 20 de deputați și 6 senatori din cadrul acestei formațiuni politice au fost prezenți, cu titlu individual, la demersul de duminică:

”Aceasta nu este o manifestaţie împotriva «vestelor galbene», este o manifestaţie pentru a (le) spune: aveţi revendicări, le auzim, dar există alt loc decât strada pentru a discuta, nu vom bloca ţara şi economia pentru că noi considerăm că preşedintele este ilegitim.”, a declarat la faţa locului senatorul François Patriat, membru al partidului ”La République en Marche”.

Majoritatea politicienilor din cadrul acestei formațiuni a încercat să rămână discretă față de inițiativa ”Fularelor roșii” și nu a participat la marș.

Redactor: Mihaela Țânțaru