Frumusețea Deltei Dunării a uimit la Târgul de Turism de la Viena

O aventură de trei zile în Deltă s-a termiant cu un filmuleț spectaculos de prezentare a localității Jurilovca. Totul a pornit de la pasiunea unui tînăr constănțean pentru imagine, dar și pentru locurile natale ale soției sale.

Însoțit de încă doi prieteni, gata să surprindă Delta Dunării în cele mai frumoase ipostaze atît de la sol, cît și de la înălțime, cei trei constănțeni au pornit în drumeția care avea să-i facă renumiți peste hotare.

Imaginile de o adevărată valoare aristică, după cum aveau să aprecieze și cei de la Tîrgul de Turism din Viena au fost realizate cu un buget de 100 de lei. Banii de drum de la Constanța până în Delta Dunării.

Când au aflat ce vor să facă, autoritățile din Jurilovca le/au oferit tot sprijinul necesar pentru a se desfășura în voie. Cei de la Primărie au fost printre primii care au văzut produsul finit și au rămas impresionați. Au urmat apoi reprezentanții Asociației Litoral – Delta Dunării și încet – încet filmulețul a ajuns să fie vizionat de mii de persoane din toate colțurile lumii.

Ştefan a cedat toate drepturile de folosire a filmulețului în mod gratuit şi a cerut doar să-i fie menţionat numele. Echipa de filmare formată din Ștefan Bușu, Adrian Popescu și Augustin Gheorghe a făcut din localitatea de la Dunăre o destinație turistică de nivel european.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Nicu Cavachi