Fructe împănate cu canabis

Trei şoferi români de TIR au fost arestaţi în Germania. Bărbații aveau asupra lor 800 de kilograme de canabis ascunse printre fructele transportate în maşini. Procurorii DIICOT, împreună cu anchetatorii din Germania şi Spania au reuşit să distrugă o vastă reţea de traficanţi de droguri din care făceau parte şi cei trei români.

Potrivit anchetatorilor, românii au efectuat, anul trecut, opt transporturi din Spania către Koln şi Berlin, fiecare a câte 100 de kilograme de canabis. Ancheta a pornit de la o captură de 120 kilograme de cannabis, realizată de lucrătorii Biroului Vamal din Erfurt. Descoperirea a fost făcută la data de 28 august 2018, pe Autostrada A9, în urma unui control efectuat asupra unui camion condus de un cetățean român, care transporta piersici. Pe numele românului, în vârstă de 32 de ani, a fost emis, la cererea procurorului din Germania, mandat de arestare preventivă. Polițiștii din România, alături de autoritățile vamale din Germania și Poliția din Spania au intrat pe fir și au descoperit că şoferii români de TIR făceau parte dintr-o grupare internaţională de trafic de droguri. Astfel, în urma unui schimb de informaţii cu anchetatorii din Germania, poliţiştii au reuşit interceptarea unui nou transport, pe 25 septembrie 2018, la Koln. Poliţiştii au găsit, într-un TIR condus de un şofer român şi încărcat cu pepeni din Spania, alte 100 de kilograme de canabis.

‘Împotriva șoferului român, în vârstă de 49 de ani, și a altor doi  complici (cu cetățenie turcă și română), bănuiți a fi membri ai grupării infracționale, au fost emise mandate de arestare preventivă, la cererea procurorilor germani’, se arată într-un comunicat al DIICOT.

‘Creierul’ grupării de traficanţi, un bărbat de naționalitate germană în vârstă de 39 de ani, a fost arestat pe 10 ianuarie 2019, la Koln. Membrii grupării, inclusiv şoferii români de TIR, sunt în continuare, în stare de arest preventiv.

Redactor: Sondra Sandu