Frontiera Tomis Constanţa, câştigătoarea Cupei Regelui la Oină

Săptămâna trecută s-au disputat finalele Cupei Regelui la Oină. Evenimentul a fost  organizat sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale, trofeul fiind înmânat de către Alteța Sa Regală Principele Radu al României.

Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa Regelui la Oină, pentru a patra oară. Evenimentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pe Stadionul Naţional de Rugby ,,Arcul de Triumf”, Bucureşti.

Cupa  Regelui la Oină a fost organizată  în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Federaţia Română de Rugby. În deschidere imnul a fost intonat de către  Daniela Vlădescu, prim solist al teatrului de operetă Ion Dacian din București.

Finala mare, mult așteptată, s-a desfăşurat între A.C.S. FRONTIERA TOMIS CONSTANŢA şi A.C.S. STRAJA BUCUREŞTI.

Echipa Gărzii de Coastă, A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa a fost echipa care s-a impus cu scorul de 17-10, fiind declarată câştigătoarea Cupei Regelui din acest an. Trofeul a fost înmânat de către Alteța Sa Regală Principele Radu al României și de către ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran.

Redactor: Isabela Boantă