Fostul edil şef al oraşului Năvodari, Tudorel Calapod, dat în urmărire penală (VIDEO)

Acesta este anchetat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Se pare că ar fi facilitat o tranzacţie frauduloasă, prin care a adus importante prejudicii patrimoniului oraşului Năvodari.

Procurorii DNA spun că tranzacţia frauduloasă s-a petrecut în anul 2006, în timpul mandatului de primar al lui Tudorel Calapod. Un teren situat în zona Mamaia Nord a fost vândut unei societăţi comerciale la un preţ mult sub nivelul pieţei. În plus, suprafaţa licitată a fost de 28 de mii de metri pătraţi, când, în realitate, parcela avea aproape 30 de mii de metri pătraţi.

În luna septembrie a aceluiaşi an, termenul de plată a fost din nou prelungit printr-o hotărâre de consiliu local. Ulterior, societatea care a cumpărat terenul l-a vândut unei alte firme cu capital străin.

În urma datelor obţinute, procurorii au deschis un dosar de urmărire penală pe numele lui Tudorel Calapod, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Alături de Tudorel Calapod, în acelaşi dosar este urmărită penal şi Violeta Gulelis, care ar fi efectuat evaluarea  frauduloasă a terenului.

Redactor: Cristina Plesca