Fostul deputat Nati Meir a ajuns, din nou, în spatele gratiilor

Fostul deputat Nati Meir a ajuns, din nou, în spatele gratiilor, după ce judecătorii Tribunalului Bucureşti au emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele său. El e cercetat, alături de alţi suspecţi, pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promitea locuri de muncă în străinătate.

Gruparea condusă de Nati Meir se află în atenţia oamenilor legii de mai bine de trei luni. Fostul deputat a fost reţinut în cursul zilei de miercuri şi dus apoi în faţa instanţei, care a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile. Avocatul lui Nati Meir a declarat că s-a încălcat dreptul la apărare, iar clientul său n-a putut fi audiat.

Nati Meir este cercetat, alături de alţi suspecţi, pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promitea locuri de muncă în străinătate. Într-un alt dosar, fostul deputat Nati Meir a fost condamnat, în 6 martie, de Tribunalul Galaţi, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, iar fiul său, Or Meir, a primit o pedeapsă de cinci ani şi jumătate de închisoare pentru complicitate la această infracţiune. Tribunalul Galaţi a mai decis să menţină măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în cazul celor doi.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu