A fost odată Mamaia

Primele construcții ridicate în statiunea Mamaia au fost inaugurate în urmă cu mai bine de o sută de ani. Pontențialul turistic al zonei îi invita pe turiști încă de atunci să se relaxeze pe plaje. Aici a ajuns și Familia Regală, care a pus piatra de temelie a turismului românesc. Plaja cu nisip fin de la Mamaia le oferea vizitatorilor prilejul de a admira marea, de sub razele primitoare ale soarelui. Kilometri întregi de paradis li se dezvăluia turiștilor care veneau aici și încet încet, a apărut și Cazinoul ca loc de promenadă, dar și primul hotel din Mamaia, care să-i găzduiască pe vizitatori. Grand Hotel Rex a fost construit în 1936, iar vestigiul arhitectural tronează și acum pe faleză. Arhitecți din toată lumea și-au pus amprenta asupra construcțiilor din stațiune, dar Hotel Parc și Hotel București, cunoscut acum sub numele de Hotel Iaki, au rămas de referință în Mamaia, prin înălţimea lor. Arhitectul Petre Antonescu este cel care a dat viață, pe hîrtie, stațiunii de astăzi. Încăperile din lemn de-o parte și de a alta a falezei delimitau zonele de plajă, restaurantele pescărești își deschideau porțile reprezentanților societății înalte, iar căile ferate care străbăteau orașul îi aduceau pe vizitatori din toate colțurile lumii. 28 august 1906 a fost momentul în care stațiunea Mamaia a fost inaugurată oficial, iar un secol mai tîrziu, nostalgicii mai pot admira doar statuile singuratice care stau mărturie a trecerii timpului. În rest totul este schimbat şi transformat în ceea ce cunoaştem azi ca statiunea Mamaia.

Redactor: Andreea Barbu