Fonduri europene pentru județele riverane Dunării

388 milioane de euro pot fi accesate de județele riverane Dunării pentru finanțarea proiectelor din diverse domenii. Pentru promovarea oportunităților de finanțare, autoritățile centrale au inițiat  organizarea unor seminarii în teritoriu.

În cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, sunt prevăzute fonduri în valoare de 388 de milioane de euro, care pot fi accesate de județele riverane celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa. Aceste oportunități de finanțare a proiectelor din diferite domenii sunt făcute cunoscute de autoritățile centrale prin organizarea de seminarii în teritoriu.

După Călărași, a venit rândul Municipiului Galați să fie gazda celui de-al doilea eveniment de acest gen. Până la finalul primăverii din 2018, în toate cele 12 județe românești riverane Dunării, vor avea loc astfel de seminarii. Autoritățile locale gălățene urmăresc, prin accesarea acestor fonduri europene, dezvoltarea turismului, modernizarea șoselei de centură a municipiului, consolidarea Falezei Dunării.

Cele 388 de milioane de euro vor putea fi utilizate pentru finanțarea proiectelor a căror implementare trebuie încheiată până la data de 31 decembrie 2023. Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale, revitalizarea urbană, valorificarea patrimoniului cultural, sunt doar câteva direcții în care vor putea fi folosite aceste resurse financiare.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării cuprinde teritorial bazinul hidrografic al fluviului ce izvorăște din Munții Pădurea Neagră. Această inițiativă politică, din 2008, a României și Austriei numără 14 state, dintre acestea făcând parte și țări care nu sunt străbătute de Dunăre, dar și țări din afara spațiului Uniunii Europene.

Redactor: Mihaela Țânțaru