Fonduri europene pentru acvacultură

Pentru stimularea acvaculturii durabile, Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020 pune la dispoziția doritorilor fonduri europene nerambursabile. Beneficiarii pot obține între 5.000 și 80.000 de euro pe proiect.

Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020 urmărește finanțarea activităților din domeniul acvaculturii, oferind beneficiarilor între 5.000 și 80.000 de euro pe proiect.

Unul din principalele obiective ale acestui program, acvacultura este inclusă în Prioritatea nr. 2 a Uniunii Europene.

Perioada de depunere a cererilor de finanțare a debutat în data de 19 ianuarie, doritorii având posibilitatea să-și înregistreze solicitările până la 20 martie 2018.

Bugetul total atribuit acestui demers este de peste 1.300.000 de lei, respectiv 280.000 de euro. Din aceste fonduri, sunt alocați pentru Investiții Teritoriale Integrate aproape 373.000 de lei, echivalentul a 80.000 de euro. Cursul de schimb utilizat este cel valabil în luna ianuarie a anului curent, respectiv 4,6520 lei/euro.

Suma minimă care poate fi obținută pentru un proiect este de 23.260 de lei sau 5.000 de euro, în timp ce ce valoarea maximă poate ajunge la 372.160 de lei, respectiv 80.000 de euro.

Organismele ştiinţifice sau de învăţământ superior publice sau private, individual sau în parteneriat cu IMM-uri, întreprinderile mari, asociaţiile, organizaţiile de producători cu activitate în domeniul acvaculturii sunt beneficiarii acestor fonduri europene nerambursabile. Operațiunile finanțate sunt cele care urmăresc inovarea în sfera acvaculturii.

Redactor: Mihaela Țânțaru