Focuri de armă pentru prinderea unor hoți de motorină

Zece focuri de armă au tras jandarmii constănțeni pentru a prinde 3 hoți de produse petroliere. Aceștia au fost prinși în flagrant în timp ce încărcau o cisternă folosind o instalație improvizată. Totul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Constanța.

1 octombrie ora 3 dimineața – în apropierea localității Cuza Vodă. Trei bărbați își făceau de lucru lângă un camion tras pe marginea șoselei, în timp ce  bazinul improvizat în bascula utilajului se umplea cu motorină printr-un furtun care ieșea din pământ.

Jandarmii Inspectoratului Județean de Jandarmi au fost cei care au surprins acțiunea ilicită.

Luați prin surprindere de oamenii legii, cei trei bărbați au rupt-o la fugă, încercând să se piardă în întuneric. Jandarmii au pornit în urmărire și au făcut uz de armele din dotare, trăgând 10 focuri de avertisment, în plan vertical, asta după somația verbală. În cele din urmă, fugarii s-au oprit, fiind imobilizați. Văzându-se culcați la pământ și cu cătușe la mâini, suspecții nu au mai avut de ales și au povestit despre toată activitatea lor.

Aceștia au fost identificați, fiind vorba despre 3 bărbați cu vârste cuprinse între de 36 şi 52  de ani, doi dintre ei domiciliaţi în Ilfov şi unul în Dâmboviţa

Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, iar indivizii au fost  predaţi, împreună cu bunurile găsite asupra acestora, polițiștilor Secţiei de Poliţie Rurală Medgidia,  în vederea continuării cercetărilor.

Autoritățile atrag atenția că “Sustragerea de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă” constituie furt calificat şi se sancţionează cu pedepse privative de libertate cuprinse între 3 şi 10 ani, conform Codul Penal.

Redactor: Daniel Albu