Focar de infecție în centrul Medgidiei

Clădire emblematică transformată în adevărat focar de infecţie. Vorbim despre blocul 3 Tineret care nu a mai fost reabilitat de zeci de ani. În imobil, locuiesc cu chirie mai multe familii care susțin că plătesc lunar, însă autoritățile locale nu au făcut nicio investiţie.

Cărămidă la vedere, găuri în acoperiș şi interior fără uși sau geamuri. Aceasta este imaginea care te întâmpină și te face să crezi că ai păşit într-un imobil nelocuit. Din păcate, însă, în blocul aflat în apropierea centrului orașului Medgidia, trăiesc mai multe familii care au şi copii.

Veniturile mici și datoriile mari îi fac pe tot mai mulți cetățeni ai Medgidiei să apeleze la locuințele sociale. Deși acestea pot fi denumite cu greu cămine, găzduiesc familii de tineri și chiar bătrâni neputincioși. Vârstnicii povestesc cu lacrimi în ochi ce a fost în trecut blocul 3 Tineret

Locatarii au solicitat ajutorul autorităților locale însă, până în prezent, nu s-a găsit nicio rezolvare. Totuși oamenii speră ca noul edil să facă ceva pentru ei.

Luminița Vlădescu, viceprimarul municipiului Medgidia, spune că noua administație va avea în vedere situația celor de la Bl 3 Tineret.

Gândul că în curând anotimpul rece își va intra în drepturi îi sperie cel mai tare pe locatari. Aceștia au venituri mici și speră să beneficieze de sprijinul autorităților locale, care din punctul lor de vedere ar trebui să ia măsuri urgente.

Redactor: Paul Alexe