Flori și candele pentru eroi

”Eroi au fost, eroi sunt încă/Și-or fi în neamul românesc!” șoptesc florile depuse la căpătâiele celor 200 de morminte ale Cimitirului Eroilor din Botoșani. Ele au însoțit flacăra veșniciei, care a fost simbolizată prin tot atâtea candele aprinse de elevii de la Liceul de Artă “Ştefan Luchian” din Botoşani şi cei de la Liceul Tehnologic “Ştefan cel Mare” din Vorona, alături de militarii din Asociaţia Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi.

Momentul s-a înscris în seria acţiunilor dedicate Zilei Eroilor, care a fost marcată la Botoşani printr-un ceremonial militar şi religios. Evenimentele au fost organizate de Instituţia Prefectului, Garnizoana Botoşani şi Asociaţia Cultul Eroilor “Regina Maria” – filiala județeană.

Zeci de botoșăneni au participat la comemorări și au adus un pios omagiu eroilor neamului.

Redactor: Mihaela Țânțaru