Finalul anului şcolar a fost sărbătorit cu fast la Năvodari

Liceul Lazăr Edeleanu s-a remarcat an de an între instituțiile de învățământ din județ, iar cadrele didactice și elevii care învață aici au demonstrat, nu o dată, că pot concura pe picior de egalitate cu școlile de prestigiu din Constanța. Absolvenții claselor a zecea și a unsprezecea de la profilele teoretice au încheiat anul școlar, dar pregătesc deja pentru examenele care îi aşteaptă.

Și elevii Școlii Generale “George Enescu” din Năvodari au încheiat în mod festiv cursurile. Alături de cadrele didactice și părinți, ei au participat la ceremoniile organizate la Centrul Cultural din Năvodari.

Cei mai buni la învăţătură au urcat pe scenă și au fost premiați în văzul colegilor, părinților și, firește, al cadrelor didactice. În cadrul festivității au fost acordate premii atât pentru rezultatele deosebite obținute de elevi în acest an școlar, cât și la concursurile județene și naționale.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Alex Ionescu