Final de olimpiadă la limba și literatura turcă

Olimpiada a reunit 80 de elevi care au obţinut la faza judeţeană medii peste nota 8. Tinerii au venit din judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi din Bucureşti. Lucrările au fost corectate de o comisie de profesori de limba turcă.

Reprezentantíi Ministerului Educaţiei Naţionale spun că și anul acesta elevii au demonstrat că se pregătesc temeinic pentru concursurile școlare.

Câștigătorii au fost premiați în cadrul unei ceremonii.

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a oferit celor 36 de elevi premiați la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Turcă o excursie în Bulgaria la Nisipurile de Aur. Tinerii vor avea parte de o experiență deosebită în vară și se vor putea relaxa după un an în care au învățat foarte bine.

Pentru elevi competiția nu a fost una ușoară, însă știu că dacă sunt perseverenți și participă an de an la olimpiadă pot să obțină performanțe.

Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Turcă Maternă este organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în parteneriat cu ISJ Constanţa. Participanţii sunt elevi din clasele V – XII care studiază limba maternă turcă în instituţiile de învăţământ din judeţele Constanţa şi Tulcea şi din municipiul Bucureşti. UDTTMR este în fiecare an partener activ în organizarea competiției.

Redactor: Anamaria Stoica