Festivităţi de mare amploare au fost organizate pentru noaptea dintre ani în marile oraşe ale lumii

revelion 2013Noua Zeelandă şi Australia sunt primele ţări care au sărbătorit Anul Nou 2013, cu un foc tradiţional de artificii în Golful Sydney. Peste 1,5 milioane de persoane au asistat la un foc de artificii deasupra Golfului Sydney, care a luminat faimoasa sa Operă. Show-ul a fost creat pe muzica artistei pop Kylie Minogue.

“Evenimentele organizate de Anul Nou la Sydney sunt cunoscute în lumea întreagă şi sunt văzute de peste un miliard de persoane, nu doar pentru că este primul mare spectacol din 2013, ci pentru că este cel mai frumos”, a declarat Clover Moore, primarul oraşului. Grecii au păşit în noul an cu un discurs optimist al premierului Antonis Samaris, care le-a promis acestora că partea cea mai rea a crizei financiare a trecut şi a declarat 2013 “un an al speranţei. În schimb, Venezuela a anulat toate festivităţile publice specifice Anului Nou după ce starea de sănătate a preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, bolnav de cancer, s-a înrăutăţit. Susţinători ai liderului au petrecut ziua de 31 decembrie 2012 rugându-se în timpul slujbelor ţinute în Caracas. Duminică, vicepreşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat că Chavez prezintă “noi complicaţii” a căror tratare “nu este lipsită de riscuri”, după ce a fost supus la 11 decembrie unei a patra operaţii de cancer într-un spital din Havana. În New York, artistul sud-coreean Psy a cântat alături de rapperul american MC Hammer pentru locuitorii care au sărbătorit sosirea anului nou în Times Square.

Aproximativ un milion de persoane au asistat la festivităţile publice.

În schimb, în Sri Lanka, numeroşi credincioşi au marcat începutul lui 2013 prin ceremonii religioase, în timp ce columbienii au respectat o veche tradiție care constă în arderea păpuşilor “vechiului an”, făcute din carton, cârpe şi rumeguş şi care simbolizează lucrurile rele din anul care tocmai a trecut.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu