Festivalul “Tinere Speranţe” la Medgidia

Medgidienii s-au bucurat în weekend de un spectacol al tinerelor talente. Prima zi a festivalului a fost dedicată muzicii populare, iar sâmbătă, şi-au arătat talentul participanţii cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani, care au interpretat muzică uşoară. Din juriu au făcut parte: Mihai Trăistariu, Aurel Sava, Gheorghe Luca, Mircea Cazan, Inga Postolache şi Andreea Olariu.

O copilă de 6 ani a încântat publicul cu dezinvoltura de care a dat dovadă atât pe scenă, cât şi în sală. Mara a luat marele Marele Trofeu la categoria ei de vârstă.

Conducerea Casei de Cultură din Medgidia şi reprezentanţii Asociaţiei Voluntarilor vor să transforme festivalul “Tinere Speranţe”, începând cu 2014, intr-un concurs naţional pentru copii, intitulat “Dan Spătaru Junior”.

Reporter: Raisa Platon ; Imagine: Valentin Cerbanescu