Festivalul naţional al şanselor tale nu a trecut neobservat la Cernavodă

Din gastronomia unor ţări precum Turcia, Anglia, Italia sau Spania, câteva bucate tradiţionale au ajuns în farfuriile elevilor din Cernavodă, în cadrul unei manifestări desfăşurate sub genericul Festivalului naţional al şanselor tale. Elevii şi cadrele didactice s-au alăturat sutelor de unităţi de învăţământ din ţară care au dorit să promoveze imaginea ţărilor europene printr-un festin culinar.

Elevii s-au pregatit intens pentru această activitate şi au preparat bucate dintre cele mai gustoase. De pe platouri nu au putut lipsi baclavalele specifice Turciei, salatele grecesti dşi nici gustoasele sarmalute al romanilor.

Elevii şcolii numărul 3 din Cernavoda au prezentat cadrelor didactice si cateva activitati artistice.

La final o comisie formată din cadre didactice şi foşti elevi a desemnat o clasă câştigătoare care la final a fost rasplătită cu premii surpriză.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca