Festivalul du Bonheur a încântat papilele gustative

Festivalul du Bonheur, este primul festival de mâncare organizat în Mamaia Nord. Evenimentul aduce în același loc, experiența street food și pe cea gourmet a restaurantelor.

După succesul primei ediții desfășurată în luna mai, Festivalul du Bonheur a revenit în forță weekendul acesta în zona de nord a stațiunii Mamaia. Cea de-a doua ediție ne-a propus o nouă experiență culinară, unde atât turiștii cât și constănțenii gurmanzi și curioși și-au putut delecta papilele gustative.

Food trucks, zone de mese, zone de relaxare, baruri și mâncare delicioasă au fost doar câteva dintre ingredientele succesului.

Înghețata, clătitele, scoicile, fructele de mare și burgării au încântat participanții și i-au făcut pe cei prezenți la eveniment să se simtă excelent.

Datorită prezenței turiștilor și a localnicilor într-un număr foarte mare la acest festival culinar,  putem deduce că și cea de-a doua ediție a fost o reușită.

Reporter: Ramona-Mary Manea ; Imagine: Adrian Florea