Festival județean, dedicat grădinițelor

În spiritul tradițiilor folclorice românești, copiii grădinițelor din județul constanța au urcat pe scena Festivalului Județean al grădinițelor, de la Medgidia, unde au făcut parada costumelor populare, au dansat și au cântat.

La festival au participat copii din grădinițele din Medgidia, dar și din satele și localitățile din județ. Concursul a fost împărțit în trei secțiuni: cântec, dans și prezentare de costume. Micuții talentați au interpretat melodii cunoscute din  repertoriul popular și s-au întrecut în hore, dansuri tradiționale românești sau din folclorul turco-tătar, armânesc și țigănesc.

Juriul și organizatorii au fost impresionați și în acest an de prestanța și talentul micilor preșcolari. De asemenea, au apreciat și sprijinul și implicarea părinților în astfel de activități.

Concurenții au așteptat cu nerăbdare finalul concursului pentru a afla dacă se află printre câștigători. Cu toate acestea, scena și concursul le-a adus un plus de satisfacție.

Festivalul de la Medgidia a devenit o tradiție și vine cu beneficii pentru dezvoltarea armonioasă a micuților, care au ocazia să cunoască trecutul, iar în sufletul lor se va naște acea semânță de respect și stimă față de valorile spirituale ale neamului.

Redactor: Paul Alexe