Farul Constanța se va prezenta cu o distribuție nouă

Venirea antrenorului Viorel Tănase, la Farul Constanța, a creat premisele unui retur de campionat, care să propulseze echipa dobrogeană, spre locurile promovabile. Doar prezența unui antrenor ambițios nu era suficientă, motiv pentru care conducătorii clubului au început și o campanie de transferări, în forță. S-a reușit aducerea la malul mării a nu mai puțin de 9 jucători. George Curcă, Sorin Paraschiv, Vali Badea, Enes Sipovici, Cristian Pană, Andrei Neagoe, Dino Eze, Cosmin Miron și Bogdan Cernat au semnat deja cu gruparea faristă. În tabăra rechinilor, ar putea apare și ivorianul Iusuf Kone, un mijlocaș de 28 de ani, care și-a făcut junioratul la Inter Milano și a evoluat la mai multe cluburi din Cizmă. Un prim examen serios pentru noua echipă a lui Viorel Tănase va fi amicalul  cu Steaua, de sâmbătă, ora 12,00, de la Mogoșoaia. Fariștii ar mai dori să susțină o partidă amicală, săptămâna viitoare și în acest sens se poartă tratative cu echipele Oțelul Galați, Dunărea Călărași și Eolica Baia. O decizie în privința adversarului, a locului și datei de disputare se va lua ținând cont și de starea terenurilor.

Redactor: Nicu Dolea