Fără frică de coronavirus

Știrile despre numărul mare de infectări cu noul coronavirus nu ajung, se pare, și pe litoral. Peste 100 de mii de oameni s-au înghesuit la mare în weelend-ul care a trecut.

Eforie Nord este una dintre cele mai aglomerate stațiuni, iar polițiștii au făcut controale serioase la terase și plaje.

Zeci de turiști care nu au păstrat distanțarea s-au ales cu avertismente. Unii dintre ei sunt conștienți că la plajă regulile nu se respectă.

Unul dintre administratorii plajei a primit o amendă de 5000 de lei.

Controalele continuă și în zilele următoare și vor fi verificate și celelalte stațiuni aglomerate. Până acum, în topul preferințelor turiștilor se află Mamaia, Costinești și Eforie Nord.

Redactor: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin