Fără curent

Au ieşit în stradă pentru că au rămas fără electricitate! Este vorba despre zeci de locuitori din sectorul doi al Capitalei, revoltaţi de faptul că, în ultimele zece zile penele de curent s-au ţinut lanţ.  Timp de două ore au blocat șoseaua Petricani. Bucureștenii susțin că anunţă zilnic penele de curent la Enel și nu doar că nu primesc vreun răspuns privind remedierea avariilor, ba chiar echipele de intervenţie întârzie cu orele. Ei spun că în ultimele 10 zile au tot avut probleme cu energia electrică, însă nimeni nu îi bagă în seamă. Și Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, spune că problemele cu Enel sunt vechi şi sunt cauzate de faptul că societatea nu îşi modernizează reţelele. La rândul lor, reprezentanții Enel spun că în acea zonă a Capitalei consumul pe rețea este mult mai mare decât în mod normal. După remedierea avariei, protestatarii s-au întors la casele lor.

Redactor: Doina Sîrbu

T – Fără curent

R – Doina Sîrbu