Fără apă, turiștii refuză cazarea (VIDEO)

Oprirea apei calde pentru efectuarea reviziei anuale a provocat nenumărate nemulțumiri în rândul pensionarilor din Tomis Nord care işi închiriază locuinţele de sezon. Oamenii spun că fără apă caldă turiștii nu vor să se cazeze astfel că pierd și puținii bani pe care îi câștigau pe timpul verii.

Pentru efectuarea reviziei anuale la reţeaua de termoficare locuitorii din Tomis Nord au rămas fără apă caldă. Mulți dintre aceștia își închiriază apartamentele pe timpul verii, aşa că nemulțumirile nu au întârziat să apară. Pentru a profita de ultimele zile de vară, pensionarii sunt dispuși să facă și compromisuri.

Mai mult, oamenii spun că deja prețurile au început să scadă atât la hotelurile din Mamaia cât și la particulari. Astfel că,în aceste condiții cei mai mulți dintre turiști preferă să se cazeze la un hotel din stațiune.

Pensionarii spun că nu este normal ca apa caldă să fie oprită în luna august, când încă meteorologii au anunţat temperature caniculare, iar turiştii continuă să ajungă pe litoral. Oamenii spun că li se pare normal ca revizia să fie efectuată după 1 septembrie.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Bogdan Grigorescu