Fără acrobații la Delfinariu

Aruncarea mingii către public, săritura de la trambulină sau mersul cu cercul pe nas, vor deveni amintiri pentru spectatorii Delfinariului din Constanța. Cei doi delfini, NI- NI și CHEN- CHEN, nu vor mai face toate  aceste acrobațiile cu care i-au obisnuit pe vizitatori. Directorul instituției spune că deja a scos o parte dintre exerciții, iar până la vară vor fi eliminate elementele care nu respectă mediul de viața natural al delfinilor.

Încă din luna martie, celebrele acrobații ale delfinilor, NI- NI și CHEN- CHEN, au început a fi scoase treptat.

Delfinii au învățat deja noile exerciții cu care vor încânta vizitatorii. Potrivit conducerii Delfinariului, chiar dacă au fost scoase anumite comportamente din timpul demonstrației, se lucrează la altele, iar reacțiile delfinilor  sunt aceleași.

Cert este că, în scurt timp, spectatorii vor putea vedea doar sărituri sau cântări ale delfinilor.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea