Facturi uriașe la întreținere

Iarna aceasta i-a costat scump pe români. De la începutul anului, prețul gigacaloriei a fost majorat, la nivel național, iar facturile de la întreținere au crescut cu aproape 40 la sută. O lovitură grea au primit , mai ales, categoriile de populație cu un nivel de trai scăzut, din cauza modificării criteriilor de acordare a subvențiilor în ceea ce privește încălzirea. Dacă până acum, beneficiau de aceste ajutoare și persoanele care aveau terenuri agricole sau animale, începând de anul acesta condițiile au fost mai selective.

La Brasov, prețul gigacaloriei a crescut la începutul anului cu  peste șapte lei și a ajuns la aproape 199 de lei, iar întreținerea aproape că s-a dublat. Pentru plata facturii la încălzire, brașovenii scoat din buzunar, în medie, 120 de lei, pentru o garsonieră cu o camerã sau 240 de lei, pentru un apartament cu două camere, iar pentru trei camere – 297 lei.. Cei mai năpăstuiți sunt persoanele care locuiesc în apartamente cu patru camere , unde factura pentru încãlzire poate ajunge și la  400 de lei. La ora actuală peste 12.000 de apartamente din Brașov sunt racordate la sistemul central de încălzire

Nici la Suceava lucrurile nu sunt roz. În luna ianuarie, facturile pentru încãlzire au crescut cu 20-30 la sutã, fațã de decembrie 2011.

Majorări mari ale facturilor la încălzire, au avut loc și în alte județe ale tării. La Târgu Mureş au fost creșteri de aproape 8 la sută, la Arad până la 30 la sută iar la Sfântu Gheorghe chiar 40 la sută.

Autoritãțile locale spun cã facturi mari vor fi și în luna februarie din cauza temperaturilor extreme de scăzute, care au depășit și  minus 20 de grade Celsius.

Redactor: Raluca Damian