Facilități pentru declaraţia unică privind impozitul pe venit

O nouă facilitate venită din partea ANAF. Pe întreaga rază a județului Constanța declaraţia unică privind impozitul pe venit se poate depune și la Primărie.

A intrat în vigoare o nouă posibilitate. Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se poate depune și la primărie.

De această facilitatea pot  beneficia cei care au domiciliul într-o localitate în care nu există o unitate teritorială ANAF.

În paralel, în perioada 21 mai – 15 iulie, contribuabilii primesc îndrumare și asistență, pentru a completa și depune corect formularul,  se arată într-un comunicat ANAF.

Declarația unică trebuie depusă până la 15 iulie, de cei care obțin venituri și din alte surse decât salariul.

Redactor: Sondra Sandu