F-22 ”Raptor”, zbor deasupra Coreei de Sud

Invizibile dar amenințătoare, ”păsările de pradă” ale aviației americane au survolat cerul Coreei de Sud. Prezența ”răpitoarelor” aparate de zbor a fost confirmată de Administrația de la Seul.

Spațiul aerian al Coreei de Sud, cunoscută și sub denumirea de ”Țara dimineților liniștite”, a fost survolat de avioanele de vânătoare invizibile americane F-22 ”Raptor”, în pofida summitului istoric desfășurat în Zona Demilitarizată dintre cele două Corei, care a detensionat relațiile diplomatice cu regimul de la Phenian. Prezența aparatelor de zbor este justificată de operațiunile aeriene comune, desfășurate de Seul și Washington. În data de 11 mai, va fi demarat exercițiul aerian ”Max Thunder”, care se va derula pe parcursul a două săptamâni. Această desfășurare de forțe va necesita prestația unui număr de aproximativ o sută de aeronave americane și sud-coreene și a fost organizată cu mult timp înainte de programarea întrevederii dintre Donald Trump și Kim Jong-un. Survolul acestor avioane a fost interpretat ca o acțiune menită să sporească presiunea asupra Coreei de Nord, dar și ca o măsură de securitate, înaintea summitului dintre liderii de la Washington și Phenian.

Redactor: Mihaela Țânțaru