Expoziție inedită la Cazinoul din Constanța

Monumentul istoric este, de vineri și până duminică, gazda unui moment artistic unic dedicat constănțenilor iubitori de frumos. „Sincronic” – practici colaborative în arta contemporană reunește artiști din Constanța, Deva și București într-un cadru unic.

Vernisajul expoziției a avut loc vineri seară, printre expozanți numărându-se nume cunoscute precum Georgiana Cozma, Lucian Țăran, Gheorghe Fărcașiu, Oana Florică, Liliana Marin, Elena Ilash, Iulian Vîrtopeanu, Simona Antoniu, Vasile Filip, Iliya Yancov sau Matei Dumitrescu. Artiștii au motivat alegerea locației, dar au spus și povestea sculpturilor.

Arta ceramică este una apreciată foarte mult de artiști, iar pentru ei aceasta expoziție a fost mai mult decât o provocare, ci, mai degrabă, o abordare unică a frumosului.

Oamenii sunt invitați să participe la un „traseu” al expoziției. Ei vor putea admira lucrările, unde au o pereche de căști și un mp3 la care trebuie să asculte poveștile artiștilor pe care nu îi cunosc, să parcurgă fiecare lucrare în parte și să asculte înregistrările, iar apoi, în camera alăturată, vor putea urmări un filmuleț pe peretele Cazinoului, cu procesul de lucru, unde doar atunci vor putea cunoaște artiștii în carne și oase.

Vizitatorii nu s-au lăsat prea mult așteptați, iar surpriza a fost una plăcută și totală.

Lucrările care stau la baza expoziției „SinCronic” au fost realizate într-un timp record, pe parcursul a două săptămâni, în perioada 7 – 21 august, la Constanța, în atelierele de producție ale Fabricii Keramikon. Expoziția mai poate fi vizitată și admirată duminică, intrarea fiind liberă.

Redactor: Paul Alexe