Expoziție cu iz istoric

O expoziție de obiecte valoroase menită a comemora 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România își așteaptă vizitatorii din 16 noiembrie în Aula Bibliotecii Județene Constanța. Tot aici va avea loc și lansarea volumului ’’Localități ale județului Constanța  la 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România’’.

Biblioteca Județeană Constanța se mândrește cu achiziții valoroase. Documente și obiecte originale care datează înca din anul 1870 vor fi expuse pe 16 noiembrie în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.

Două brevete extrem de importante ce vizează Războiul de Independență în urma căreia România a obținut autonomia față de Imperiul Otoman vor putea fi admirate în cadrul expoziției.

Volume istorice, fotografii din vremea războiului sau medalii comemorative se vor regăsi în vitrinele din holul principal al Bibliotecii Județene.

În cadrul expoziției va avea loc și lansarea volumului ’’Localități ale județului Constanța la 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România’’. Evenimentul va avea loc pe 16 noiembrie, cu începere de la ora 14.00.

Redactor: Alexandra Panait