Explozie într-un bloc din Constanța

Trei persoane, printre care și un copil de 3 ani, au fost rănite în urma unei explozii produse luni seară, într-un apartament din Constanţa. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost sesizat printr-un apel la numarul unic de urgență 112, cu privire la acest incident. La fața locului s-au deplasat pompierii care au reușit să intre în apartament şi să scoată victimele. Un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța a preluat cele trei persoane implicate în explozie și le-a transportat la spital. În urma unui control de specialitate s-a constatat că cele trei persoane au suferit arsuri de gradele I, II și III, pe anumite zone din suprafața corpului. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-a constat faptul că explozia a izbucnit dela o acumulare de gaze de la o butelie.  Locuinţa a fost distrusă în totalitate, iar specialiştii fac verificări la structura de rezistenţă a blocului.

Redactor: Cristina Niță