Experiența și-a spus cuvântul în ultima etapă din turul Diviziei Naționale de rugby

Pe stadionul Legmas, CS Năvodari a fost învinsă de liderul clasamentului Poli Agro Iași, scor 18- 28. Oaspeții alcătuiesc o echipă puternică, având mulți jucători care au evoluat în primul eșalon.Erorile individuale și startul ezitant au făcut diferența. În ciuda eșecului, Cornel Suciu, unul dintre antrenorii gazdelor, alături de Cristi Husea, au avut cuvinte de laudă la adresa elevilor săi care s-au bătut cu multă dăruire în fața unui adversar evident mai bun.

Spectacolul oferit de cele două echipe a fost apreciat și de observatorul partidei, Dragoș Ionescu.

Aceasta a fost ultima etapă a turului și returul va debuta sâmbăta viitoare, când tot pe stadionul Legmas este programat jocul CS Năvodari – Știința Petroșani.

Reporter: Nicu Dolea ; Imagine: Bogdan Inel