Experiență bulgară

În cadrul proiectului internațional ”Rețeaua inteligentă de Cooperare a Comunităților Mării Negre în Regiunea Transfrontalieră”, unde Primăria Năvodari și Primăria Balchik sunt principali parteneri, allături de alți 18 participanți din zona de coastă a Mării Negre, a avut loc schimbul de experiență româno-bulgar, de data aceasta pe teritoriul vecin.

Alături de reprezentanții comunității locale au participat la acest eveniment și reprezentanți ai primăriilor din Agigea, Techirghiol, Lumina și Negru Vodă. Sesiunile de dezbateri desfășurate în mod principal sub formă de provocări și implicări interactive, s-au desfășurat pe durata a două zile. Echipa bulgară, formată din reprezentanți ai fiecărei structuri importante a orașului, primărie, școală, casă de cultură a venit cu propunerea divizării participanților pe echipe. Scopul urmărit a fost acela ca fiecare dintre cei prezenți să vină cu ideile proprii referitoare la modalități de cooperare transfrontalieră, la nivel economic și nu numai, astfel încât beneficiul de ambele părți să fie mărit substanțial.

În final, conform indicațiilor gazdelor, de fiecare parte, bulgară și română a trebuit aleasă din mulțimea de idei doar una, cea cosiderată cu cel mai mare impact la nivel social, plauzibilă și care implică minim de efort finaciar. Din partea bulgară, ideea considerată câștigătoare a fost cea referitoare la o pistă de biciclete întinsă de-a lungul coastei care se presupune că ar aduce un impact economic pozitiv. Ideea desemnată pentru a fi susținută din partea delagației române a făcut referire la înfiițarea unui oficiu informativ, prezent pe ambele teritorii, cu angajați vorbitori ai ambelor limbi. Un astfel de serviciu, ar facilita cunoașterea nevoilor existente de ambele părți și crearea de noi punți atât comerciale cât și în alte domenii.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: George Dima