Există remedii la îndemână, care ne pot restabili echilibrul psihic și emoțional

Rugaciunea, meditatia, plimbarile in aer liber, curatenia generala si chiar cristalele, va ajuta sa treceti mai usor peste perioadele tensionate si chiar aduc mai aproape de dumneavoastra, solutii la problemele care va preocupa.

Treceti printr-o perioadă mai grea? S-au adunat multe şi vreti să ştiti cum sa treceti peste durerea acumulată? Noi îți oferim câteva sfaturi simple.

Dilemele ce ne cuprind câteodată şi care ne induc o oarecare stare de tristeţe, se pot transforma destul de repede în depresii cu o durată de mai multe luni. Şi, deşi primul gând este să cauţi ajutor medical, află că poţi încerca şi altfel de remedii. Iată!

Rugăciunea și meditația pot fi primele „arme” cu care te poţi apăra de depresii şi gânduri negre. Roagă-te pentru tine, pentru cei dragi ţie sau fă rugăciuni de mulţumire, pentru toate acele lucruri care te întregesc. Meditația, în afară că reprezintă o mare eliberare de stresul fizic și, în acelaşi timp, un mod bun de a reduce tensiunea arterială, poate oferi vindecare mai profundă pentru problemele create sau aflate în mintea ta.

Vizualizati-va dorintele, canalizeazăţi-va energia către ele si cu rabdare, toate se vor rezolva. Nu degeaba se spune ca timpul le rezolva pe toate.

Curăţarea generală a casei este si ea, în sine, o practică menită să îndepărteze energiile negative acumulate. În plus, aeriseşte zilnic încăperile şi dă foc la bucheţele de salvie sau aprinde lumânări cu ulei de salvie, pentru a curăţa mediul. Poți plasa, de asemenea, o oglindă pe ușa pentru a reflecta toate relele înapoi către sursă.

Dacă va plac, va puteti achiziţiona diverse cristale şi pietre cu acţiune protectoare şi vindecătoare. O bucată de hematită poate reduce durerile de cap și stresul acumulat după o zi grea la muncă. Cuarţul roz invită dragostea în viaţa ta, iar ochiul de tigru alungă dedeochiul.

Descoperiti care este modalitatea care va favorizeaza si nu uitati, sanatatea trebuie sa va fie prioritatea numarul 1.