Examenul naţional de definitivare

Liceul Teoretic „Traian” din Constanța, a fost gazda examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar, pentru  proba scrisă. La concurs s-au înscris 238 de candidați. 

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a hotărât, pentru anul acesta, ca Liceul Teoretic „Traian”din Constanța să fie locul de desfășurarea a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar.

Astfel, începând cu ora 10,00 s-a dat startul probei scrise pentru cei 238 de candidați. Durata de redactare a lucrării a fost de patru ore, iar accesul candidaţilor în centrul de examen a fost permis în intervalul 8,00 – 8,45. În structura lucrării scrise, subiectul de specialitate are o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. Nota minimă este opt, iar cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Rezultatele probei scrise se afişează la sediul centrului de examen şi se publică pe site-ul www.definitivat.edu.ro, marți, 24 iulie 2018. În  perioada, 24-25 iulie se înregistrează contestațiile, iar pe 27 iulie urmează să fie afișate rezultatele finale.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet