Evenimente speciale pentru Unirea Principatelor

Miercuri, 24 ianuarie, se împlinesc 159 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească  prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. Arhiepiscopia Tomisului, a pregătit o serie de evenimente dedicate Unirii înfăptuite în anul 1859.

Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, deschide seria evenimentelor dedicate Unirii, cu Sfânta Liturghie care va începe la ora 8 și va continua de la ora 10 cu slujba Te Deum-ului în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor. Această slujbă specială se va oficia în toate bisericile din Dobrogea. Celebrarea bisericească se va încheia cu momentul în care vor fi trase clopotele, ca semn de înaltă cinste și recunoștință față de înaintașii noștrii. Tot la Catedrală din Constanța, la ora 10.30, vor fi premiate cele mai bune lucrări participante la concursul „Dobrogea, înainte și după 1878”. La cele trei secțiuni, au participat 80 de elevi din 15 școli. Începând cu ora 11.00, în Biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului se va desfășura evenimentul-conferință „Unitatea națională – bază a demnității naționale”. Conferința cu tema „Unirea de la 1859 – temei al Marii Uniri din 1918” și va fi susținută de către: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, trei studente ale Facultății de Teologie Ortodoxă, și lect. univ. dr. Carmen Ciornea. Programul mai conține un recital de poezie susținut de către membrii Cercului teatral din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Dionisie Exiguul” și momente muzicale patriotice interpretate de către Grupul vocal „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”, dirijor arhid. prof. Adrian Clinciu.

Redactor: Sondra Sandu