Evaziune fiscală cu cherestea

Peste 150 metri cubi de cherestea au fost confiscaţi și 40 dosare penale şi contravenţii au fost aplicate de către poliţiştii de frontieră în anul 2016. Valoarea sancțiunilor se ridică la 116.000 lei.

În cursul anului 2016, la nivelul Gărzii de Coastă – Grup Nave Constanţa s-au desfăşurat, în baza Planului Comun de Acţiune Scutul Pădurii 2016”, misiuni de prevenire şi combatere a activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. Acțiunile s-au desfășurat în cooperare cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere, Serviciului Poliţiei Transporturi Maritime Port Constanţa şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime  din cadrul Poliţiei Române.

Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, s-au executat peste 80 misiuni, s-au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 116.000 lei şi au fost confiscaţi 157 metri cubi de cherestea.

În ceea de privește faptele penale constatate, s-au înregistrat 41 de infracțiuni de evaziunea fiscală, săvârşite de diferite firme.

Poliţia de Frontieră Română va continua să desfăşoare activităţi specifice, independent sau în cooperare cu autorităţile abilitate în domeniu, pentru contracararea acestui fenomen.

Redactor: Daniel Albu