Eroii din linia întâi

Cadrele medicale din linia întâi se tem să nu-i contamineze pe cei din familie. În Constanța medicii SMURD sunt în continuare la datorie deși sunt conștienți că se află în linia întâi a luptei cu coronavirusul.

Există și părți bune în meseria lor: de când cu izolarea a scăzut numărul accidentelor de circulație dar și prezentările la Urgență. Grija pentru cei din linia întâi de luptă cu boala ce face ravagii se manifestă prin aprovizionarea lor cu materialele care să-i protejeze cât mai mult. ISU Dobrogea și-a completat stocurile de mănuși, măști de protecție și celelalte materiale indispensabile muncii pe teren a celor care intră în contact cu pacienții de orice fel.

Medicii aflati în linia întâi sunt foarte constienți de riscurile la care se expun, în fiecare zi. Tot ce pot face cel mai bine pentru ei si familiile lor de acasă este să respecte toate regulile medicale de protecție și apoi decontaminare. Igiena lor este strictă iar grija pentru felul în care manevrează hainele cu care au fost afară, este maximă. În plus față de asta, familiile trebuie ținute cât mai la distanță.

Există și părți bune în toată Starea de Urgență prin care trece România. Odată cu reducerea circulației pe străzi a scăzut și numărul accidentelor rutiere la care medicii ISU sunt prezenți în fiecare zi. La fel și Urgența Spitalului s-a mai eliberat, pentru că oamenii nu mai ies din case pentru orice durere.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin